THE CROW BEST
BY THE CROW30
THE CROW IS THE BEST
|
Nou pe simpatie: Profil Ana Maria 25
 | Femeie 24 ani Bucuresti cauta Barbat 35 - 68 ani |
|
|
THE CROW BESTReguliInregistrareLoginPozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici
|
| #1 |
rtgnModeratorDin: Campioana Europei 2008
Postari: 4082
|
|
"Rapidiştii m-au dat afară de pe stadion, mă vor pomeni toată viaţa lor"
Antrenorul lui Dinamo a comentat faptul că a fost forţat să părăsească stadionul din Galaţi şi a atacat clubul Rapid, pe care îl consideră responsabil pentru situaţia creată: "Este ceva inadmisibil, o ruşine pentru conducerea Ligii, pentru întreg fotbalul românesc. M-am simţit umilit, după 40 de ani în fotbal, să fiu dat afară...Mi s-a spus că Sichitiu a fost vehement, astfel încât să fiu dat afară. Oricum, le transmit că de ce le e frică nu vor scăpa. Mă vor pomeni toată viaţa lor.", a declarat Rednic, furios, la Sport.ro.
Antrenorul "câinilor" venise pe stadionul din Galaţi să urmărească adversarul din etapa viitoare, Rapid. Deoarece meciul se dispută cu porţile închise, Rednic a fost înscris pe listele clubului gazdă, pentru a putea urmări meciul. La aflarea acestei veşti, oficialii Rapidului l-au somat pe observatorul jocului să nu permită începerea meciului până ce Rednic nu va părăsi arena. Antrenorul a explicat şi motivele pentru care a acceptat atât de uşor să plece: "Am plecat pentru a nu crea probleme clubului Oţelul, ei s-au comportat impecabil cu mine. Dacă rămâneam, nu se dădea drumul la joc."
Sursa:Pro Sport.
Off: Doamne Doamne unde a ajuns fotbalul din tara noastra 
_______________________________________ Mai bine sa mori in picioare, decat sa traiesti in genunchi.


|
|
| |
|